Osborn International s.R.L. Termenii si Conditiile de Cumparare.

1. Dispozitii obligatorii

(a) Generalitati. Termenii si conditiile prezentului document, inclusiv dispozitiile din oricare comanda in care sunt mentionate sau la care sunt atasate („Contractul”), guverneaza indatoririle, obligatiile si relatia partilor cu privire la vanzarea realizata de vanzator („Vanzatorul”) asa cum este descrisa in prezentul si achizitia, acceptarea si utilizarea de catre Osborn International SRL („Cumparatorul”) de bunuri si/sau servicii descrise prin prezentul („Produsele”). Contractul reprezinta o oferta a Cumparatorului de a cumpara Produsele de la Vanzator in conformitate cu termenii continuti in prezentul. Daca acest document este considerat o acceptare a unei oferte anteriore a Vanzatorului, asemenea acceptare este limitata termenilor, intelegerii si conditiilor prevazute in prezentul. Acceptarea Vanzatorului a acestei oferte este limitata la termenii, acordurile si conditiile din prezentul. Cumparatorul obiecteaza la, respectiv respinge orice alti termeni suplimenrati, diferiti sau modificatori propusi de Vanzator, cu exceptia garantiilor suplimentare ale Vanzatorului, indiferent daca asemenea termeni ar modifica substantial sau nu acesti termeni si conditii. Propunerea Vanzatorului de termeni suplimentari sau diferiti nu va functiona ca o respingere a termenilor Cumparatorului, decat daca asemenea variatii se refera la descrierea, cantitatea, pretul, locul sau data livrarii Produselor, iar termenii Cumparatorului vor fi interpretati ca acceptati fara termenii suplimentari sau diferiti. ACEST CONTRACT REPREZINTA VERSIUNEA FINALA A TERMENILOR DINTRE CUMPARATOR SI VANZATOR IN LEGATURA CU PRODUSELE SI REPREZINTA DECLARATIA COMPLETA SI EXCLUSIVA A ACESTOR TERMENI. ORICE TERMENI, CONDITII, NEGOCIERI SAU INTELEGERI INTRE PARTI CARE NU SUNT CONTINUTE IN PREZENTUL NU VOR AVEA NICIUN EFECT SAU FORTA DECAT DACA SUNT AGREATE IN SCRIS SI SEMNATE DE CATRE CUMPARATOR, DECLARAND IN MOD EXPRES INTENTIA CUMPARATORULUI DE A MODIFICA ACESTI TERMENI SI CONDITII.

(b) Acceptarea. Se va considera ca Vanzatorul a realizat o acceptare neconditionata a prezentului Contract la momentul indeplinirii oricaruia dintre urmatoarele evenimente: (a) Primirea de catre Cumparator a unei copii a prezentului Contract (sau a oricarui alt document in care se face referire la prezentul sau la care este atasat prezentul) semnat de catre Vanzator, (b) Luarea la cunostinta de catre Vanzator a prezentilor termeni si conditii sau a oricarei comenzi plasate de catre Cumparator, de-a lungul timpului, (c) Declansarea fabricatiei sau livrarii Produselor de catre Vanzator, (d) Acceptarea de catre Vanzator a oricarei plati din partea Cumparatorului, (e) Lipsa de obiectiuni din partea Vanzatorului cu privire la acesti termeni si conditii in termen de 10 zile de la primirea prezentului Contract (sau a oricarui alt document in care se face referire la prezentul sau la care este atasat prezentul) sau (f) orice alt eveniment reprezentand acceptare in conformitare cu legislatia aplicabila.

(c) Legea aplicabila. Prezentul Contract este guvernat de si interpretat in concordanta cu legile nationale ale Romaniei. Contractul si achizitiile in temeiul acestuia nu sunt guvernate de dispozitiile Conventiei Natiunilor Unite asupra Contractelor de vanzare internationala de marfuri. Orice actiune, pretentie sau cerere presupus nascuta din sau in legatura cu termenii prezentului Contract sau relatia partilor va fi adusa in fata instantelor judecatoresti competente din Romania. Ambele parti recunosc in mod irevocabil si sunt de acord cu competenta respectivei instante.

(d) Independenta clauzelor. Renuntari. Nulitatea sau inaplicabilitatea oricaror termeni sau conditii ale prezentului Contract nu va afecta validitatea ori aplicabilitatea celorlalte clauze ale Contractului.
Cumparatorul isi rezerva dreptul de a corecta erorile de redactare sau alte erori similare in legatura cu oricare dintre termenii prezentului Contract. In cazul in care niciuna dintre parti nu va insista in una sau mai multe situatii asupra executarii oricaror termeni, intelegeri sau conditii ale acestui Contract, acest lucru nu va fi intepretat ca o renuntare implicita sau cesionare a oricarora dintre drepturile acordate prin prezentul sau la executarea viitoare a acestor termeni, intelegeri sau conditii.

2. Incetarea, Suspendarea sau Modificarea Comenzilor.

(a) Incetare si Suspendare. Cumparatorul poate suspenda sau inceta prezentul Contract, la orice moment, dupa cum va considera, total sau partial, in orice maniera rezonabila. Daca Cumparatorul inceteaza prezentul Contract in mod unilateral, singura pretentie a Vanzatorului va fi de returnare a costurilor rezonabile suportate in executarea prezentului Contract prealabil incetarii, tinand cont de valoarea de amortizare a Produselor dupa ce Cumparatorul a avut oportunitatea de a verifica si de a audita costurile Vanzatorului. Daca Cumparatorul suspenda prezentul Contract, Vanzatorul va suspenda imediat executarea propriilor obligatii cu respectarea conditiilor specificate si in perioada suspendarii se va ingriji in mod corespunzator si va proteja intregul proces in derulare si materialele pe care Vanzatorul le are la dispozitie pentru executarea Contractului. Cumparatorul poate la orice moment sa renunte la suspendarea executarii fata de Vanzator, iar Vanzatorul va continua prestarea activitatii sale in mod diligent. Daca Vanzatorul considera ca orice asemenea suspendare sau renuntare la suspendare justifica modificarea pretului Contractului, Vanzatorul va notifica Cumparatorul fara intarziere, in scris, cu privire la o asemenea pretentie. Cererea Vanzatorului in acest sens trebuie sa justifice costurile suplimentare intervenite cu facturi si alte documente satisfacatoare pentru Cumparator. Ulterior verificarii si aprobarii din partea Cumparatorului asupra costurilor suplimentare mentionate, Cumparatorul si Vanzatorul agreeaza cu privire la modificarea Pretului, reprezentand intreaga intelegere a partilor cu privire la compensarea Vanzatorului pentru suspendare sau renuntarea la suspendare. – IN NICIUN CAZ VANZATORUL NU VA FI INDREPTATIT LA ORICE PROFIT VIITOR SAU ORICE DESPAGUBIRI CA URMARE A INCETARII, SUSPENDARII SAU RENUNTARII LA SUSPENDARE.

(b) Rezilierea. Daca Vanzatorul incheie o cesiune generala in beneficiul creditorilor sai, incalca orice dispozitie legala sau obligatie din sectiunea 9 de mai jos sau daca Vanzatorul nu indreapta orice alta incalcare a prezentului Contract in termen de 10 zile de la primirea notificarii scrise din partea Cumparatorului in legatura cu o astfel de incalcare, Cumparatorul poate rezilia Contractul, acordand o notificare scrisa Vanzatorului. In cazul in care intervine o asemenea situatie de incetare, Cumparatorul poate finaliza executarea Contractului in modul ales de Cumparator, iar Vanzatorul va fi raspunzator pentru orice costuri suplimentare suportate de Cumparator. Orice sume datorate Vanzatorului pentru Produsele livrate de acesta in deplina conformitate cu termenii prezentului Contract, anterior rezilierii, vor face obiectul compensatiei cu costurile suplimentare de finalizare a Contractului suportate de Cumparator si orice alte prejudicii suferite de catre Cumparator ca urmare a incalcarilor Vanzatorului.

(c) Modificarea Contractului. Fara a tine seama de sectiunea 1 de mai sus, prin act aditional la prezentul Contract Cumparatorul poate sa schimbe schitele, plansele sau specificatiile Produselor sau sa schimbe in alt mod obiectul activitatii acoperit de orice comanda. Daca asemenea modificare ar afecta pretul sau data livrarii pentru Produse, Cumparatorul si Vanzatorul vor agrea in scris asupra unei adaptari echitabile pentru a reflecta efectul unei asemenea modificari. Vanzatorul nu va suspenda executarea obligatiilor in temeiul Contractului daca Cumparatorul si Vanzatorul se afla in
proces de realizare a unor asemenea modificari, respectiv adaptari. Niciun fel de substituiri nu se vor face asupra Contractului fara aprobarea prealabila scrisa a Cumparatorului. Se va considera ca s-a renuntat la orice pretentie a Vanzatorului in legatura cu o adaptare in temeiul prezentei sectiuni, cu exceptia cazului in care a fost realizata in scris in termen de 30 de zile de la data notificarii acordate de Cumparator Vanzatorului in legatura cu suspendarea, retragerea suspendarii sau modificarea Contractului.

3. Livrarea.

(a) Generalitati. Daca nu este altfel prevazut in prezentul Contract, Vanzatorul livreaza Produsele [in sistem INCOTERMS 2010, (DAP)], la unitatea aleasa de Cumparator. Vanzatorul va impacheta, marca si expedia Produsele in conformitate cu specificatiile Cumparatorului de-a lungul timpului, inclusiv, dar fara a se limita la, orice specificatii de temperatura. Vanzatorul va impacheta Produsele de asa maniera incat sa protejeze Produsele de eventuale daune sau deteriorari si va respecta toate dispozitiile legale aplicabile cu privire la impachetare. Vanzatorul va include in fiecare pachet expediat documentele solicitate de Cumparator de-a lungul timpului, incluzand, fara limitare, un formular aratand numarul comenzii Cumparatorului, numarul produsului si orice alte specificatii de identificare ale Produselor, certificate de analiza si un conosament aratand cantitatea livrata cu referire la numarul
lotului (in continuare, denumite in mod colectiv, „Documentele de Livrare”). Calculul Cumparatorului va fi acceptat ca final pentru toate expedierile neinsotite de lista de impachetare. Cumparatorul nu va suporta niciun cost pentru orice containere, impachetari, cutii, marcari, livrare, transport, depozitare sau orice alte costuri, cu exceptia cazului in care este prevazut in mod contrar in prezentul, iar Vanzatorul va plati toate costurile premium de incarcare peste costurile normale de incarcare daca Vanzatorul este nevoit sa foloseasca o metoda urgenta de expediere pentru a respecta data livrarii din cauza propriilor actiuni sau omisiuni. Cumparatorul are dreptul la orice moment de a specifica transportatorul si/sau metoda de transport pentru a transmite Produsele, sub conditia adaptarii in mod corespunzator pentru a acoperi orice diferente in costul transportului asa cum au fost agreate prin prezentul. Livrarile se realizeaza doar in cantitatile si la datele specificate in grafice furnizate de Cumparator. Cumparatorul poate modifica graficele de livrare de-a lungul timpului. Orice prevedere a Cumparatorului este pur estimativa si nu creeaza o obligatie in acest sens. Vanzatorul este de acord sa indeplineasca cerintele Cumparatorului cu privire la Produse; cu exceptia, totusi, ca niciuna din prevederile prezentului nu va fi interpretat ca restrictionand Cumparatorul sa isi procure Produse din surse alternative. Timpul este esential in ceea ce priveste livrarea Produselor. Vanzatorul va notifica de indata Cumparatorul cu privire la orice potentiala intarziere actuala sau viitoare. Titlul de proprietate si riscul pieirii Produselor va ramane la Vanzator pana la momentul livrarii la punctul de livrare DAP (Incoterms 2010). Cumparatorul poate schimba de-a lungul timpului graficele de livrare.

(b) Eliberarea autorizatiilor. Cand livrarile trebuie realizate in conformitate cu instructiunile scrise ale Cumparatorului, fara a tine seama de orice cantitati specificate in prezentul, Vanzatorul nu va produce niciun Produs acoperit de ordinul respectiv ori obtine materialele solicitate prin acesta ori expedia orice Produs Cumparatorului, cu exceptia limitei in care este autorizat prin instructiunile scrise ale Cumparatorului. Nici acceptarea Produselor, si nici plata nu vor fi considerate o renuntare a acestei clauze.

4. Preturi. Plata.

(a) Preturi. Daca un pret nu este prevazut in aceasta comanda, Produsele vor fi facturate la ultimul pret comunicat Cumparatorului sau la pretul mediu de piata, oricare dintre acestea este mai mic. Comanda nu va fi inregistrata la un pret mai mare decat ultimul pret comunicat sau incasat, fara autorizarea prealabila scrisa a Cumparatorului. Preturile nu vor creste fara consimtamantul prealabil scris al Cumparatorului, pe care Cumparatorul poatesa il retina, la propria discretie.

(b) Plata. Contul Cumparatorului va fi creditat de catre Vanzator in termen de 60 de zile de la momentul primirii facturii sau a marfii, oricare dintre acestea este receptionata ultima, cu exceptia cazurilor in care se aplica reduceri in numerar sau orice alti termeni sunt specificati si agreati in mod specific in scris de catre Cumparator. Obligatia Cumparatorului de plata in termen de 30 de zile este conditionata de primirea Documentelor de Livrare. Cumparatorul isi rezerva dreptul de a compensa orice sume datorate Vanzatorului in temeiul prezentului Contract cu orice sume datorate Cumparatorului de catre Vanzator cu privire la orice tranzactie. Acceptarea Cumparatorului sau plata pentru Produse ori orice alta actiune sau inactiune nu va (a) scuti Vanzatorul de oricare dintre obligatiile si garantiile sale din prezentul; si nu va(b) reprezenta o renuntare a drepturilor si pretentiilor Cumparatorului din prezentul.

5. Refuzul. Toate Produsele vor fi verificate de catre Cumparator in timpul productiei si/sau dupa livrare. Cumparatorul are dreptul sa refuze Produsele in termen de 45 de zile luratoare de la data livrarii daca oricare dintre aceste Produse nu indeplineste standardele de calitate furnizate sau cerute de catre Cumparator. Daca Cumparatorul refuza oricare dintre Produse, Vanzatorul, in termen de 20 de zile lucratoare de la data refuzului, la optiunea Cumparatorului, va inlocui asemenea Produse sau va returna Cumparatorului contravaloarea acestora. Alternativ, Cumparatorul poate inlocui Produsele si va factura Vanzatorul costurile aditionale pe care le-a suportat. Orice Produs refuzat de catre Cumparator este tinut pe riscul Vanzatorului si conform instructiunilor Vanzatorului sau, la cererea Cumparatorului, returnat pe cheltuiala Vanzatorului. Vanzatorul va suporta toate costurile de expediere, riscul pieirii in timpul transportului si despagubirile pentru inlocuirea Produselor.

6. Garantiile Vanzatorului. Vanzatorul garanteaza, in mod expres, Cumparatorul, clientii Cumparatorului si pana la utilizator final ca (a) Produsele (inclusiv Produsele vandute Cumparatorului, dar produse de altii) si toate materialele, impachetarea si activitatea acoperite de prezentul Contract vor fi (i) in conformitate cu schitele, plansele, specificatiile sau alte descrieri furnizate sau solicitate de catre Cumparator, (ii) conform tuturor specificatiilor si reprezentarilor furnizate de Vanzator, (iii) indeplinit sau excede standardele de calitate furnizate de Cumparator, (iv) comerciabile, dintr-un material si manopera bune si potrivite si suficiente pentru scopul dorit si (v) noi, fara defecte ale materialelor sau manoperei; (b) folosirea si/sau vanzarea, in mod individual sau in combinatie, a Produselor nu va incalca orice brevet sau orice drept cu privire la o inventie sau idee brevetata sau o marca, drept de autor sau alt drept de proprietate intelectuala; (c) Produsele si fabricarea, depozitarea, politica de preturi, livrarea si vanzarea lor sunt in conformitate cu legislatia internationala, federala, nationala, locala aplicabila, inclusiv, dar fara a se limita, legislatia in materie de impachetare si etichetare; (d) fara a limita generalitatea sectiunii 6(c), Produsele, si toate ingredientele, elementele si componentele lor, respecta in totalitate si satisfac cerintele tuturor dispozitiilor legislative, regulamentelor, tratatelor, ordonantelor de mediu, sanatate si siguranta si/sau regulile internationale, nationale, statale sau locale, inclusiv, dar fara a se limita la, REACH (al
Uniunii Europene), RoHS (al Uniunii Europene); si (e) Vanzatorul transmite titlul de proprietate asupra Produselor, liber de orice sarcini si servituti. Vanzatorul recunoaste ca are cunostinta de intentia Cumparatorului cu privire la modul de utilizare si garanteaza ca toate Produsele ce au fost produse de catre el vor fi corespunzatoare si suficiente pentru scopurile particulare avute in vedere de catre Cumparator. Orice Produs in neconcordanta cu garantiile mentionate anterior sau orice garantie speciala se considera necorespunzatoare si pot fi refuzate de catre Cumparator. Aprobarea Cumparatorului cu privire la specificatiile Vanzatorului nu va exonera Vanzatorul de oricare dintre obligatiile sale de garantie. Vanzatorul va mentine un sistem de garantie al calitatii care este adecvat din perspectiva Cumparatorului sa detecteze si sa previna expedierea de Produse neconforme. In cazul oricarei retrageri de pe piata ce afecteaza Produsele, Vanzatorul va despagubi Cumparatorul si Partile Cumparatorului (dupa cum termenul este definit mai jos) in conformitate cu sectiunea 9. Cumparatorul are dreptul sa controleze procesul de retragere de pe piata si Vanzatorul va coopera in totalitate cu Cumparatorul in legatura cu aceasta retragere.

7. Nerespectarea garantiilor. Daca Vanzatorul incalca oricare dintre garantiile oferite, Vanzatorul este raspunzator si va despagubi Cumparatorul si Partile Cumparatorului de si impotriva tuturor Prejudiciilor (dupa cum este definit mai jos) suferite de acestia, inclusiv, dar fara a se limita la, contravaloarea Produselor, costurile de livrare, costurile de inlocuire, profitul nerealizat, daune indirecte si incidentale. Vanzatorul recunoaste ca, daca incalcarea acestuia determina Cumparatorul sa livreze propriilor clienti ori cu intarziere ori sub standardele Cumparatorului, Cumparatorul va suferi pierderi de profit si alte daune pentru care Vanzatorul este raspunzator. Fara a limita cele prevazute anterior, Vanzatorul va inlocui in mod prompt si exclusiv pe cheltuiala sa orice Produse care nu respecta garantiile stabilite de prezentul Contract. Produsele noi beneficiaza de aceleasi garantii mentionate mai sus. Daca Produsul incalca drepturile unei terte parti, Vanzatorul, pe cheltuiala sa, va procura Cumparatorului dreptul de folosinta asupra Produsului amintit sau va inlocui Produsul cu altul de acelasi fel, dar fara a incalca drepturile unei terte parti, sau il va modifica de asa natura incat Produsul sa devina aproximativ similar cu cel comandat, dar fara a se incalca drepturile unor terte parti.

8. Informatiile, Proprietatea si Drepturile de Proprietate Intelectuala ale Cumparatorului

(a) Informatiile Cumparatorului. Daca orice Produse furnizate in temeiul acestui Contract sunt realizate in conformitate cu indicatiile de fabricare ale Cumparatorului, indicatiile vor fi utilizate doar pentru fabricarea Produselor comandate de catre Cumparator. Vanzatorul este de acord ca Cumparatorul sa detina intotdeauna dreptul de proprietate intelectuala asupra acestor informatii privitoare la fabricare si se obliga sa tina toate aceste informatii confidentiale. La cererea Cumparatorului, Vanzatorul va returna Cumparatorului toate aceste indicatii de fabricare fara a retine nicio copie sau replica a acestora.

(b) Proprietatea Cumparatorului. Cu exceptia cazului in care se convine altfel in scris, Vanzatorul, pe propria cheltuiala, va furniza toate materialele, echipamentele, instrumentele de lucru si facilitatile necesare pentru executarea prezentului Contract. Orice materiale, echipamente, instrumente de lucru, vopseluri sau alte obiecte
furnizate de catre Cumparator sau platite de acesta si orice schite in legatura cu sau utilizate pentru fabricarea obiectelor, raman proprietatea Cumparatorului. Orice bun, proprietatea Cumparatorului, este folosit doar pentru executarea prezentului Contract, si, la cerere, va fi returnat Cumparatorului
in conformitate cu instructiunile Cumparatorului, fara niciun cost. Vanzatorul este de acord, ca o conditie a acestui Contract, ca va: (i) marca/eticheta, identifica si impacheta in mod corespunzator oricare si toate bunurile, proprietate a Cumparatorului, de asa natura pentru a identifica cu usurinta ca acestea reprezinta proprietatea sa, (ii) impiedica amestecarea bunurilor, proprietatea Cumparatorului, cu alte materiale aflate in posesia Vanzatorului, cu exceptia specificatiilor Cumparatorului sau cu aprobarea scrisa a acestuia, (iii) asuma responsabilitatea pentru toate taxele si riscurile unei pierderi sau prejudiciile cu privire la bunurile proprietatea Cumparatorului pana cand bunurile sunt returnate Cumparatorului.

(c) Proprietate Intelectuala. Oricand la cererea Cumparatorului, Vanzatorul va aplica Produselor, in modul specificat de Cumparator, marci sau alte marci de identificare dupa cum indica Cumparatorul. Vanzatorul garanteaza si este de acord ca marcile de identificare ale Cumparatorului sunt folosite doar pentru Produsele furnizate Cumparatorului in modul si sub restrictiile impuse de acesta. Toate Drepturile de Proprietate Intelectuala ale Cumparatorului (dupa cum sunt definite mai jos) sunt si raman proprietatea Cumparatorului, iar Vanzatorul este de acord sa nu ia sau sa permita orice actiune contradictorie drepturilor respective ale Cumparatorului. „Drepturile de Proprietate Intelectuala” includ, fara a se limita la, orice drept de autor, brevet, desen inregistrat sau neinregistrat, logo, marca, secret comercial, denumire comerciala si orice traducere in alta limba a denumirii, precum si orice alte drepturi sau pretentii de drepturi similare in oricare dintre formele anterioare in orice regiune geografica a lumii, aflate in proprietatea sau folosinta Cumparatorului ori a afiliatilor sai, si orice fond de comert in relatie cu acesta. Drepturile Cumparatorului sunt executorii in conditiile existentei unui ordin de restrictie si/sau a unei hotarari executorii. Vanzatorul nu detine niciun fel de drepturi sau interes pentru nicio marca sau denumire a Cumparatorului, in virtutea acestui Contract, iar Vanzatorul nu va folosi sau nu se va referi in niciun mod la marcile Cumparatorului sau denumirile acestuia fara aprobarea prealabila scrisa a acestuia din urma. Nimic din ce este stipulat prin prezentul nu va limita atragerea raspunderii delictuale sau pentru secretele comerciale daca drepturile Cumparatorului sunt mai extinse.

9. Conformitate cu prevederi internationale.

(a) Sanctiuni Economice si Controlul la Export. Vanzatorul nu este: (i) o Persoana aflata pe lista Persoanelor Blocate si Nationalilor Desemnati Special tinuta de catre Biroul de Control asupra Bunurilor Straine al Departamentului de Trezorerie al Statelor Unite ale Americii („OFAC”) sau orice alta persoana aflata pe o lista a persoanelor respinse a Guvernului Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene („UE”) sau din alte jurisdictii in care Cumparatorul activeaza; (ii) o Persoana organizata sau rezidenta a unui stat sau teritoriu care face obiectul sanctiunilor OFAC sau UE; (iii) o Persoana care este tinta unor sanctiuni economice sau a controlului la export in asa fel incat Cumparatorul nu ar putea sa intre in tranzactii cu Vanzatorul; sau (iv) detinut sau controlat de o Persoana (inclusiv sa detina functia de administrator sau actiuni cu drept de vot sau alte interese acordate de o asemenea Persoana), sau actioneaza, direct sau indirect, pentru sau in numele, oricareia dintre Persoanele anterioare astfel incat incheierea sau executarea prezentului Contract sau a oricarui document ar fi interzisa de catre dreptul american sau european sau alta lege aplicabila. (b) Spalare de bani. Vanzatorul respecta toate dispozitiile legale cu privire la terorism sau spalarea banilor, inclusiv: Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism; (ii) Hotararea de Guvern nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanc?ionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism; si orice alt act normativ cu privire la spalarea banilor din
SUA, U.E. sau din afara acestora. (c) Anti-coruptie. Vanzatorul va respecta U.S. Foreign Corrupt Practices Act of 1979, the United Kingdom Bribery Act of 2010, Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie si orice dispozitii legale si normale similare impotriva coruptiei, si in mod special (fara a se limita la), direct sau indirect, in
numele, pentru sau in beneficiul Cumparatorului sau al afiliatilor, nu va oferi, promite sau autoriza plata oricarei despagubiri sau nu va oferi orice fel de valoare unui functionar, agent sau angajat al oricarei institutii guvernamentale sau oricarui partid politic sau oricarui functionar, angajat sau agent al oricarui partid politic. Vanzatorul va solicita ca fiecare dintre administratorii, directorii, angajatii, subcontractantii si agentii sai sa respecte prevederile acestui paragraf. Vanzatorul permite, la cererea si discretia Cumparatorului, efectuarea de exercitii de audit de catre auditori independenti acceptati de Cumparator si este de acord ca asemenea auditori au acces in totalitate si nerestrictionat la toate datele in legatura cu activitatea executata, sau la serviciile ori echipamentele furnizate, Cumparatorului, si va raporta orice incalcare a U.S. Foreign Corrupt Practices Act of 1979, the United Kingdom Bribery Act of 2010, a Legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie sau orice alte dispozitii si norme similare impotriva coruptiei, cu privire la: (i) eficacitatea programelor si codurilor de conformitate existente; (b) originea si legitimitatea oricarei sume platite Cumparatorului; (c) registrele, bazele de date, registrele sale contabile si cele ale oricarei sucursale, asocieri in participatiune sau ale oricaror afiliati, in legatura cu activitatea executata sau serviciile ori echipamentele furnizate Cumparatorului; (d) orice plata realizata pentru sau in numele Cumparatorului; si (e) toate fondurile primite de Cumparator in legatura cu activitatea executata sau serviciile ori echipamentele furnizate Cumparatorului. (d) Minerale Conflictuale. Vanzatorul:(i) aduce la cunostinta Cumparatorului orice Minerale Conflictuale utilizate in fabricarea oricaror Produse achizitionate de Cumparator in temeiul Contractului; (ii) transmite Cumparatorului orice raport cu privire la Mineralele Confictuale inregistrate de acesta la Comisia SUA de Titluri de Valoare si Schimb Valutar in conformitate cu Sectiunea 1502 a Raportului Wall Street Dodd-Frank si Actul pentru Protectia Consumatorilor din 2010. („Dodd-Frank”); si (iii) furnizeaza Cumparatorului o descriere a masurilor luate de acesta pentru a asigura sursele si trasabilitatea pentru depozitarea unor asemenea materiale. Pentru scopul acestui Contract, termenul „Minerale Conflictuale” are sensul continut in Dodd-Frank si va include, fara a se limita la, tantalit, staniu, aur, wolfram sau derivatele lor, ori orice alte minerale ori derivatele lor determinate de Secretariatul de Stat alSUA ca fiind financiar conflictuale in Republica Democratica Congo. (e) Anti-sclavie si Trafic de Persoane. Vanzatorul nu va: (i) utiliza munca fortata, legata, ucenicia, munca minorilor sau munca involuntara prin detentie in fabricarea oricaror Produse achizitionate de Cumparator; (iii) importa sau determina importul unor asemenea Produse in Teritoriile Statelor Unite sau orice alta jurisdictie unde Cumparatorul activeaza cu incalcarea art. 19 din Codul Statelor Unite (U.S.C.) 1307 sau orice alte dispoztii legale aplicabile; (iii) participa la orice forma a sclaviei sau traficului de persoane, inclusiv, dar fara a se limita la, transportul, adapostirea, recrutarea sau transferul ori primirea persoanelor vunerabile prin amenintari, forta, coercitie, rapire ori frauda in scopul exploatarii. Vanzatorul furnizeaza Cumparatorului descrierea masurilor luate de acesta pentru a preveni utilizarea muncii fortate, a sclaviei, traficului uman in procesul sau de fabricare si distributie, inclusiv orice informatie necesara Cumparatorului pentru a indeplini cerintele din raportul de audit si cerintele de dezvaluire impuse prin Legea Furnizarii Informatiilor pentru Transparenta din California (art. 1714.43 din Codul civil californian), Legea Sclavagismului Modern din anul 2015 din Regatul Unit si orice alte dispozitii legale aplicabile in legatura cu combaterea sclaviei si a traficului de persoane.

10. Despagubire si Asigurare. (a) Despagubire. Vanzatorul nu va tine responsabil si este de acord sa apere, despagubeasca si sa garanteze in mod prompt Cumparatorul si actionarii, administratorii, angajatii, agentii, afiliatii, clientii, succesorii si cesionarii sau (denumiti in mod colectiv „Partile Cumparatorului”) impotriva oricarei raspunderi, pierderi, daune, pretentii, cheltuieli judiciare, prejudicii directe si indirecte, onorarii ale avocatilor si orice alte cheltuieli derivand din orice pierdere, dauna sau paguba (inclusiv decesul) a oricarei persoane sau bun („Prejudiciile”) in orice mod in legatura cu Produsele sau: (a) orice presupuse defecte ale Produselor; (b) orice dezvaluire, etichete, impachetari, atentionari sau instructiuni necorespunzatoare; (c) presupusa incalcare a oricarui statut, ordonanta sau alte dispozitii legale, ordine, reguli ori regulamente, incluzand pe cele mentionate in sectiunea 9 de mai sus; (d) orice presupusa concurenta neloiala rezultand din similaritatea designului, a marcilor, modului de utilizare sau designului exterior al Produselor;
(e) vatamari corporale, decese sau daune ale bunurilor cauzate prin neglijenta sau acte ilegale ori omisiune a Vanzatorului, a oricarui angajat sau agent al Vanzatorului; (f) orice incalcare a garantiilor stabilita in prezentul sau orice alta garantie speciala; (g) orice retrageri de pe piata a Produselor. Dispozitiile acestei sectiuni sunt aplicabile indiferent daca asemenea pierdere, prejudicii sau pagube au fost cauzate prin neglijenta sau omisiunea totala sau partiala a Cumparatorului sau a oricarei Parti a Cumparatorului. Cumparatorul si Partile Cumparatorului, la alegerea lor, pot fi reprezentate de si participa in mod activ prin consilierul lor in orice actiune judiciara sau procedura, iar Vanzatorul va plati costurile acestei reprezentari, respectiv participari. IN NICIUN CAZ, CUMPARATORUL NU VA FI RASPUNZATOR PENTRU DAUNE INDIRECTE, INCIDENTALE, SPECIALE SAU PUNITIVE REZULTAND IN LEGATURA CU ACESTI TERMENI SI CONDITII SAU RELATIA PARTILOR, SI VANZATORUL ESTE DE ACORD SA DESPAGUBEASCA SI SA GARANTEZE CUMPARATORUL IMPOTRIVA ACESTORA. (b) Asigurare. Vanzatorul, pe cheltuiala sa, va mentine valabila asigurarea in legatura cu executarea sa si Produsele cu acoperire si in suma cerute de Cumparator in scris si, cel putin dupa cum este comercial rezonabil. Toate politicile de asigurare sunt emise de societati de asigurare acceptate in mod rezonabil de Cumparator. Vanzatorul va cere fiecarei societati care emite politele de asigurare sa emita un certificat de asigurare numind Cumparatorul ca si persoana asigurata suplimentara si continand un acord de la cel asigurat ca politica nu va inceta sau nu va fi modificata fara a fi acordata o notificare scrisa Cumparatorului cu cel putin 30 de zile inainte, iar Vanzatorul, la cererea Cumparatorului, va transmite acest certificat Cumparatorului. Respectarea Vanzatorului a acestor cerinte de asigurare nu va scuti Vanzatorul de raspundere in temeiul prezentelor dispozitii de despagubire. Vanzatorul va despagubi Cumparatorul si Partile Cumparatorului pentru orice pierdere suferita din cauza nerespectarii din partea Vanzatorului de a obtine sau mentine asigurarea mentionata.

11. Cesiune. Niciuna dintre parti nu va cesiona sau transfera prezentul Contract sau orice drept, indatorire sau obligatie de executare fara aprobarea prealabila scrisa a celeilalte parti; cu exceptia, in orice caz, a posibilitatii Cumparatorului de a cesiona, fara aprobarea Vanzatorului, prezentul Contract si drepturile decurgand din el oricarui afiliat ori oricarei entitati succesoare a afacerii Cumparatorului. Sub conditia indeplinirii celor mentionate anterior, acesti termeni si conditii sunt obligatorii si in beneficiul partilor si succesorilor si cesionarilor lor.

12. Contractor Independent. Vanzatorul este si va ramane contractor independent si atat Vanzatorul, cat si orice angajat ori agent al sau, nu va fi considerat angajat al Cumparatorului. Nici Vanzatorul, nici oricare dintre angajatii ori agentii sai, nu sunt autorizati sa suporte orice obligatii ori sa faca orice promisiuni sau sa se prezinte in numele Cumparatorului.

13. Forta majora. Cumparatorul nu va fi raspunzator pentru nerespectarea obligatiilor din prezentul daca asemenea situatie este cauzata de un act de forta majora, razboi, dezastru, terorism, infractiuni ale unor terte parti, insurectii, revolte, inundatii, cutremure, incendii, greve, activitati ale statului, legi, reguli sau hotarari ale oricarei instante sau ale guvernului, embargouri, sanctiuni economice sau alte restrictii comerciale ori alte actiuni in afara controlul Cumparatorului.

14. Clauze care supravietuiesc. Dispozitiile sectiunilor 1, 6, 7, 8, 9, 10, 14 si 15 si orice alte dispozitii in care executarea sau eficacitatea va supravietui in mod natural, vor supravietui incetarii sau expirarii prezentului Contract pentru orice motiv.

15. Remediile Cumulative ale Cumparatorului. Remediile Cumparatorului specificate in cele ce urmeaza sunt cumulative si independente unele fata de altele.

16. Fiecare Parte a prezentului Contract confirma ca a primit asistenta juridica independenta cu privire la chestiunile continute in acest Contract, inclusiv prevederile acestei clauze si ca a negociat, a inteles si este de acord cu drepturile si obligatiile sale in temeiul Contractului. Cumparatorul si Vanzatorul iau in mod expres la cunostinta si sunt de acord ca au negociat termenii si conditiile acestui Contract (inclusiv orice alt acord, document sau clauze la care se face referire in acesta) si ca orice prevedere continuta in prezentul cu privire la care exista o problema de interpretare, validitate sau constructie nu va fi interpretata in detrimentul celui care a propus clauza in temeiul ca aceasta parte sau avocatul acesteia a fost cel care a propus, ci va fi interpretata in conformitate cu intentia partilor, astfel cum este evidentiat in prezentul.

17. Vanzatorul garanteaza in continuare Cumparatorului faptul ca a citit si a inteles continutul acestui Contract si ca este familiarizat cu si intelege oricare si toate conceptele legale si de alta natura in temeiul legii aplicabile prevazuta la sectiunea 1 (c). 18. VANZATORUL DECLARA IN MOD EXPRES CA A CITIT SI A INTELES TERMENII SI CONDITIILE INCLUSE IN CONTRACT SI ESTE DE ACORD SA FIE TINUT OBLIGAT DE PREVEDERILE ACESTUI CONTRACT (PRECUM SI ALE ORICAROR ACORDURI, DOCUMENTE SAU TERMENI SI CONDITII MENTIONATE IN ACESTA), IN SPECIAL PREVEDERILE REFERITOARE LA: SECTIUNEA 1 (c) (LEGEA APLICABILA), SECTIUNEA 1 (d) (INDEPENDENTA CLAUZELOR: RENUNTARI), SECTIUNEA 2 (INCETAREA, SUSPENDAREA SAU MODIFICAREA COMENZII), SECTIUNEA 6 (GARANTIILE VANZATORULUI), SECTIUNEA 7 (INCALCAREA GARANTIILOR), SECTIUNEA 10 (DESPAGUBIRE SI ASIGURARE).

Version 03-2018

 

Copyright 2022 Osborn GmbH. Alla rättigheter förbehållna.
Loading...